156549276 manual-de-drept-penal-costica-bulai

655 pages
1 downs
11 views

Extension: PDF

Please download to get full document.

View again

of 655
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Share
Description
1. JURIDICA COSTICA BUI ii PÂRTIA G 111/ ALL1 2. MANUAL DE DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ 3. MANUAL DE DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ Prof. univ. dr. Costică Bulai…
Transcript
  • 1. JURIDICA COSTICA BUI "ii PÂRTIA G 111/ ALL1
  • 2. MANUAL DE DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ
  • 3. MANUAL DE DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ Prof. univ. dr. Costică Bulai ISBN 973-9229-74-3 Toate drepturile rezervate Editurii ALL EDUCAŢIONAL S.A. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii ALL EDUCAŢIONAL S.A. Copyright © 1997 by ALL EDUCAŢIONAL SA. AII rights reserved. The distribution of this book outside România, without the written permission of ALL EDUCAŢIONAL SA, is strictly prohibited. Editura ALL Bd. Timişoara nr. 58, sector 6, cod 76548 8 312.79.90, 223.43.35, 223.32.44 223.43.34, 222.53.19 Fax: 312.77.95 ni- Redactor: Marian Florescu Tehnoredactare computerizată: .. Carmen Biriş PRINTED IN ROMÂNIA
  • 4. Prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI Judecător la Curtea Constituţională MANUAL DE DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ AUL
  • 5. Colecţia Juridica, a editurii ALL 1. Codul civil - Ed. îngrijită de C. Bîrsan, V. Stoica, F. Baias 2. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan 3. Introducere în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului Donna Gomien 4. Drept civil. Introducere in dreptul civil Paul Mircea Cosmovici 5. Drept civil. Drepturi reale. Obligaţii. Legislaţie Paul Mircea Cosmovici 6. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat Gabriel Boroi, Dumitru Rădescu 7. Introducere în teoria generală a dreptului loan Ceterchi, Ion Craiouan 8. Legislaţia familiei Flavius Baias, Maneta Avram 9. Drept financiar public loan Gliga 10. Probleme de criminologie /. Oancea 11. Tratat de drept penal. Partea generală /. Oancea 12. Contenciosul administrativ român Valentin l. Prisacaru 13. Tratat de drept administrativ român Valentin I. Prisacaru 14. Teoria generală a dreptului - Drept raţional, izvoare şi drept pozitiv M. Djuvara 15. Drept comunitar O. Manolache 16. Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale Gheorghe Diaconescu 17. Drept comercial român Stanciu D. Cârpenaru 18. Drept comercial. Cambia şi biletul la ordin Petru V. Pătrăşcanu 19. Drept execuţional penal /. Oancea 20. Tratat de dreptul familiei Ion P. Filipescu 21. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile Valeriu Stoica 22. Drept civil. Teoria generală Gabriel Boroi 23. Drept internaţional public. Introducere în Dreptul internaţional public Ralu Miga-Beşteliu
  • 6. ABREVIERI I. Titluri de lucrări citate frecvent: Basarab Comentariu, I. II. III Dongoroz, Tratat Dongoroz, I, II. III, IV Oancca Practica judiciară, I. II R. I 2 Tanoviccanu-Dongowz I, II. III - Prof. dr. Matei Basarab, Drept penal (Partea generală). Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983. - Teodor Vasiliu şi alţii. Codul penal al R.S.R. comentat şi adnotat: I: Partea generală. Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972; II: Partea specială, Voi. I. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975: III: Partea specială, voi. II, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1977. - Vintilă Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939. - Vintilă Dongoroz şi alţii: Explicaţii teoretice ale Codului penal român: I: Partea generală, voi. I, Bucureşti, Editura Academici R.S.R., 1969; II: Partea generală, voi. II, Bucureşti. Editura Academici R.S.R., 1970: III: Partea specială, voi. III, Bucureşti, Editura Academici R.S.R., 1971; IV: Partea specială, voi. IV, Editura Academici R.S.R., Bucureşti, 1972. - Ion Oancea, Drept penal, partea generală, Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică, 1971. - Gcorgc Antoniu, Constantin Bulai, Rodica Mihacla Stănoiu, Avram Filipaş, Constantin Mitrachc, Vasilc Papadopol, Cristiana Filişanu, Practica judiciară penală: I: voi. I, Editura Academici R.S.R., 1988: II: voi. II, Editura Academiei Române, 1990. - Vasile Papadopol, Mihai Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală: 1 - pe anii 1969 - 1975, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977; 2 - pe anii 1976 - 1980, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982. - Ion Tanoviceanu, Tratat de drept şi procedură penală în 5 volume. Ediţia a doua a cursului publicat de autor în 1912 în 3 volume. Doctrina de Vintilă Dongoroz. Referiri la legislaţiile din Bucovina şi Ardeal de Corncliu Chisăliţă şi Ştefan Laday. Jurisprudcnţa de Eugen C. Decusară: I; voi. I, Tipografia Curierul judiciar, 1924: II: voi. II, 1925 şi UI: voi. III, 1927.
  • 7. Zolyncak I. II, III - Măria Zolyncak, Drept penal, partea generală, Editura fundaţicrChcmarea", Iaşi,: I: voi. I. 1992; II: voi. II. 1992; III: voi. III, 1993. II. Titluri de periodice: A.U.B. Analele Universităţii Bucureşti, Seria Ştiinţe Juridice J.N. Revista Justiţia Nouă R.R.D. Revista Română de Drept S.C.J. Revista de Studii şi Cercetări Juridice III Referiri la practica judiciară, denumiri de acte normative, hotărâri judecătoreşti: Gol. p. Colegiu penal CD. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem Cp. Cod penal C.p.p. Cod de procedura penală D. Decret d. Decizie D.î. Decizie de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem d.p. Decizie penală J. Judecătoria L. Lege s.p. Secţie penală st.p. Sentinţă penală T.j. Tribunalul judeţean T.M. Tribunalul municipal T.S. Tribunalul Suprem T.S.. c. 7 Tribunalul Suprem în compunerea prevăzută în art. 39 alin. 2 şi 3 din Legea pentru organizarea judecătorească (1968)
  • 8. CAPITOLUL I NOŢIUNI GENERALE
  • 9. Secţiunea I DREPTUL PENAL CA RAMURĂ A DREPTULUI §1. GENERALITĂŢI PRIVIND DREPTUL PENAL 1. Dreptul penal ca ramură a dreptului şi dreptul penal ca ştiinţă. Termenul "drepi penal" este folosii pentru a denumi atât dreptul penal, ca una din ramurile sistemului de drept, cât şi ştiinţa dreptului penal, ca una din ramurile ştiinţelor juridice care studiază respectiva ramură a dreptului. Cele două noţiuni desemnate prin aceeaşi denumire nu sunt identice şi deci nu trebuie să fie confundate. Prima se raportează la ansamblul normelor şi instituţiilor dreptului privite în evoluţia lor de-a lungul istoriei societăţii ori ca drept pozitiv, în vigoare la un moment determinat şi înir-o societate dată. A doua cuprinde în conţinutul său concepţiile, ideile, teoriile privitoare la dreptul penal ca ramură a dreptului, adică "doctrina" dreptului penal. între dreptul penal ca ramură a dreptului şi ştiinţa dreptului penal, ca ramură a ştiinţelor juridice, există o legătură organică şi ca atare indisolubilă. Normele şi instituţiile dreptului penal, în vigoare la un moment dat, reflectă în general nivelul de dezvoltare a ştiinţei dreptului penal. 2. Definiţia dreptului penal ca ramură a dreptului. Ca ramură a sistemului dreptului, dreptul penal reprezintă subsistemul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni, sub sancţiuni specifice, denumite pedepse, a acţiunilor sau inacţiunilor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepselor persoanelor care le săvârşesc. Rezultă din această definiţie că dreptul perîal întruneşte toate trăsăturile caracteristice unei ramuri a dreptului: un obiect de reglementare propriu, un procedeu sui-generis de reglementare juridică, un scop specific şi un mod original de realizare a acestui scop. Ca parte componentă a sistemului dreptului, dreptul penal nu reprezintă o simplă sumă sau un simplu ansamblu incoerent de norme juridice, ci un sistem structurat în jurul unor norme generale, cu caracter de principii, care asigură unitate şi coerenţă ansamblului, eficienţă în îndeplinirea funcţiilor atribuite şi în realizarea scopului propus.
  • 10. NOŢIUNI GENERALE Ca ramură a dreptului, dreptul penal are un obiect de reglementare care este numai al său, o categorie de relaţii sociale pe care le reglementează în exclusivitate, relaţii create în jurul şi datorită valorilor sociale de a căror necondiţionată respectare depinde însăşi existenţa societăţii într-o anumită etapă de dezvoltare a acesteia. în fine, în definiţie se arată că scopul reglementării juridico-penale a relaţiilor sociale este apărarea sistemului de valori pe care se întemeiază societatea, deci însăşi apărarea societăţii. Acest scop urmează să fie atins în principal pe calea preîntâmpinării săvârşirii faptelor interzise ca infracţiuni, şi numai în subsidiar pe calea constrângerii prin aplicarea sancţiunilor prevăzute pentru săvârşirea faptelor interzise ca social periculoase. 3. Relaţiile de apărare socială ca obiect al dreptului penal. Obiectul dreptului penal este format de o categorie aparte de relaţii sociale, pe care le numim relaţii de apărare socială. Aceste relaţii se formează între membrii societăţii în mod obiectiv şi legic, independent de voinţa lor, din necesitatea apărării valorilor esenţiale ale societăţii şi a dezvoltării lor în deplină securitate, ca o condiţie sine qua non a existenţei şi normalei evoluţii a societăţii. într-adevăr, existenţa societăţii omeneşti, oricare ar fi modul de organizare a acesteia, nu poate fi concepută fără respectarea de către membrii săi a unor astfel de valori cum sunt viaţa, integritatea corporală, libertatea şi alte atribute ale persoanei, liniştea şi securitatea publică etc.Pentru apărarea acestor valori, membrii societăţii, prin însuşi faptul coexistenţei lor, intră în mod necesar, independent de voinţa lor, în relaţii specifice, de apărare socială. în cadrul acestor relaţii, membrii societăţii au îndatorirea de a nu vătăma sau pune în pericol, prin laptele lor, valorile sociale ai căror titulari sunt societatea însăşi sau ceilalţi membrii ai acesteia, şi de a se bucura, la rândul lor, ca titulari ai unor astfel de valori, de aceeaşi atitudine din partea celorlalţi membri ai societăţii. Respectarea acestor îndatoriri sociale de conduită, din partea membrilor săi, asigură existenţa normală a societăţii şi face ca relaţiile de apărare socială să îmbrace forma unor relaţii de cooperare între oameni la realizarea ordinii sociale, cerinţă vitală pentru orice societate. Dacă însă membrii societăţii nu se conformează acestor exigenţe şi săvârşesc fapte prin care se pun în pericol ori se vatămă valorile sociale, aceeaşi necesitate obiectivă face să se nască, cu privire la valorile sociale vătămate sau periclitate, relaţii de conflict între titularii acestor valori şi cei care au săvârşit faptele vătămătoare sau periculoase. Acestea sunt relaţii de conflict sau antagonice între membrii societăţii, iar soluţionarea conflictelor astfel generate şi restabilirea relaţiilor de apărare socială încălcate constituie o necesitate vitală pentru societate.
  • 11. MANUAL DE DREPT PENAL De la apariţia statului şi dreptului, relaţiile de apărare socială, fie de confor-mare, fie de conflict, au constituit şi continuă să fie şi în prezent obiect de reglementare pentru dreptul penal, care prevede prin normele sale faptele interzise ca infracţiuni şi pedepsele ce urmează să se aplice celor care le săvârşesc. Prin această reglementare relaţiile de apărare socială, care au o existenţă obiectivă şi anterioară oricărei reglementări, devin raporturi juridice penale. 4. Critica unor concepţii privitoare la obiectul dreptului penal. Există în literatura noastră de specialitate o concepţie în care se suspine că obiectul dreptului penal îl constituie acele relaţii sociale care apar ca urmare a săvârşirii infracţiunilor, adică relaţiile de conflict în cadrul cărora are loc tragerea la răspundere penală şi pedepsirea infractorilor. Mai sunt numite şi relaţii represive sau de constrângere penală şi apar numai din momentul săvârşirii infracţiunilor. Până în acest moment nu există relaţii sociale care să facă obiect de reglementare pentru dreptul penal. Această concepţie este criticabilă sub mai multe aspecte. Unul este acela că ea pune în discuţie însăşi existenţa dreptului penal ca ramură autonomă a dreptului. Reducând obiectul dreptului penal la relaţiile sociale de conflict sau de răspundere penală, ea neagă în fapt caracterul normativ al dreptului penal, faptul că acesta reglementează prin normele sale şi acele relaţii sociale în cadrul cărora se săvârşesc faptele generatoare de relaţii de conflict, iar nu numai pe acestea din urmă. De aceea, acceptarea concepţiei pe care o criticăm ar însemna admiterea în fapt a tezei zise a caracterului pur sancţionator al dreptului penal, potrivit căreia dreptul penal n-ar conţine norme de conduită proprii şi deci n-ar reglementa relaţii sociale specifice, ci ar cuprinde doar sancţiuni juridice mai severe (pedepse) pentru încălcarea normelor cuprinse în alte ramuri ale dreptului: dreptul constituţional, dreptul civil, dreptul familiei etc. Or, această teză, care neagă caracterul autonom al dreptului penal (vezi nr.12) este în general respinsă în doctrină. S-a invocat în sprijinul acestei concepţi şi argumentul că normele prohi-bitive, aşa cum sunt, în cea mai mare parte, normele dreptului penal, s-ar realiza în afara unor raporturi juridice, prin simpla abţinere a destinatarilor lor de la săvârşirea faptelor interzise prin aceste norme şi că numai în caz de săvârşire a faptelor interzise se creează raporturi juridice. Argumentul este însă specios, fiindcă orice normă de drept, fie prohibitivă, fie onerativă, nu se poate realiza decât prin intermediul raporturilor juridice, care nu sunt decât norme juridice în acţiune. Ca toate celelalte norme juridice, normele dreptului penal prevăd, în primul rând, care trebuie să fie conduita membrilor societăţii cu privire la valorile sociale, tocmai pentru a se evita săvârşirea unor fapte periculoase pentru societate
  • 12. NOŢIUNI GENERALE şi apariţia unor raporturi de conflict. în tratatul său de drept penal dini 1939, marele nostru penalist Vintilă Dongoroz arăta că normele dreptului penal au o eficientă activă din chiar momentul intrării lor în vigoare, înl sensul că ele dau naştere unui raport juridic între societate, pe de o partej şi membrii săi (destinatarii normelor) pe de altă parte. Conţinutul acestui raport îl formează dreptul societăţi (al statului în numele acesteia) de al pretinde o anumită conduită (abţinerea de la comiterea acţiunilor interzisei sau efectuarea celor ordonate) şi obligaţia corelativă a destinatarilor legii! penale de a adopta acea conduită. Când obligaţia legală de conformare! este respectată, raportul juridic respectiv îmbracă forma unui raport del conformare. Când, dimpotrivă, obligaţia nu este respectată şi se săvârşeşte! fapta incriminată, se naşte un nou raport juridic zis de contradicţie sau de conflict între societate şi infractor. Conţinutul acestui nou raport estej alcătuit din dreptul societăţii (al statului în cadrul legii) de a trage lai răspundere şi de a sancţiona pe infractor, pe de o parte, şi din obligaţia corelativă a acestuia de a răspunde pentru infracţiunea săvârşită şi de a| executa sancţiunea, pe de altă parte. De altfel dreptul în genere nu creează relaţii sociale, ci numai lei reglemen-tează juridic, dându-le forma de raporturi juridice. Relaţiile de apărare socială, care fac obiectul reglementării juridico-penale, există înl chip natural fie ca relaţii de cooperare sau de conformare (adeziune| benevolă), fie ca relaţii de conflict, iar dreptul penal le reglementează ca atare, transformându-leîn raporturi juridice de conformare sau de conflict. 5. Specificul reglementării juridico-penale. Definiţia dreptului penali se referă şi la specificul reglementării relaţiilor sociale prin normele dreptului penal. Această reglementare se face prin prevederea, în normele incriminatoare, pe de o parte a faptelor (acţiuni sau inacţiuni) i şi a condiţiilor în care acestea sunt interzise ca infracţiuni, iar pe del altă parte a pedepselor ce urmează să se aplice în cazul săvârşirii celor dintâi. Preceptul sau regula de conduită nu rezultă explicit din această reglementare, ci se deduce din interzicerea, sub sancţiune penală, a faptei incriminate1. Marea majoritate a normelor dreptului penal sunt prohibitive, prevăzând o obligaţie de a nu face, de a se abţine de la comiterea faptei interzise; celelalte sunt norme onerative, prevăzând o obligaţie de a face, adică de a săvârşi fapta implicit ordonată prin incrimi-narea omiterii ei. ' Regula de prohibiţie este cel mai adesea implicită. Legea spune, de exemplu: "Furtul se pedepseşte cu închisoare şi cu amendă" (art. 311-3). Ea nu spune: "Este interzis să se fure"; aceasta se înţelege de la sine. (Claude Lombois, Droit penal general, Hachette, Paris, 1994, p. 12).
  • 13. MANUAL DE DREPT PENAL §2. NECESITATEA DREPTULUI PENAL 6. Conceptul de necesitate a dreptului penal. Problema înţelegerii necesi-tă tii dreptului penal s-a pus şi sub vechiul regim, însă din cauze şi motive diferite. Datorită acţiunilor arbitrare ale fostului dictator (amnrstia acordată unor condamnaţi pentru infracţiuni grave, ca aceea acordată prin decretul nr.l din 1988, numeroase graţieri, uneori la intervale mai mici de 2 ani etc), pe fondul dogmei aberante, total contrazise de realitate, a dispariţiei fenomenului infracţional şi în genere a statului şi dreptului se năşteau confuzii cu privire la necesitatea şi importanţa dreptului penal. în condiţiile noii societăţi democratice şi a statului de drept instaurat în România, problema necesităţii dreptului în general şi a dreptului penal în special nu se pune. Dacă ne ocupăm totuşi de această problemă o facem pentru a explica pe ce anume se întemeiază această necesitate a dreptului penal în condiţiile noii societăţi. în general se invocă, pentru a demonstra necesitatea dreptului penal, următoarele argumente: A. Necesitatea apărării valorilor sociale; B. Existenţa fenomenului infracţional şi necesitatea luptei împotriva acestuia; C. Necesitatea reglementării juridice a acţiunii de apărare a valorilor sociale. 7. Necesitatea apărării valorilor sociale. Caracterul obiectiv necesar al dreptului penal, în cadrul sistemului dreptului, decurge, în primul rând, din necesitatea imperioasă a apărării valorilor esenţiale ale societăţii. Nu este posibilă existenţa societăţii fără securitatea deplină a sistemului de valori pe care respectiva societate se întemeiază. Referindu-ne la societatea noastră, se impune mai întâi constatarea că, după răsturnarea regimului de dictatură şi a însuşi sistemului comunist în urma revoluţiei din decembrie 1989, sistemul de valori parcurge un proces de restructurare fundamentală. Este în curs de instaurare un nou sistem de valori, în cadrul căruia locul central îl ocupă valorile democratice şi umaniste, drepturile fundamentale ale omului. în noua societate postcomu-nistă, omul devine cu adevărat, şi nu declarativ, valoarea socială supremă care trebuie să se bucure de apărare prin toate mijloacele juridice, în primul rând prin cele ale dreptului penal. De asemenea, trebuie să se bucure de ocrotire juridico-penală noile structuri democratice prin care urmează să se exercite puterea poporului, statul român însuşi, unitatea, suveranitatea şi independenţa sa, securitatea naţională şi liniştea publică, proprietatea asupra mijloacelor de producţie şi asupra rezultatelor muncii, or
  • Related Search
    We Need Your Support
    Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

    Thanks to everyone for your continued support.

    No, Thanks